MAE informează că, în cursul zilei de miercuri, la cererea echipei consulare, cei doi cetăţeni români internaţi în spitalul de stat din Manavgat au fost transferaţi într-un spital privat din Antalya pentru efectuarea de investigaţii medicale suplimentare.
Echipa consulară mobilă a efectuat vizite pentru a se interesa de starea de sănătate a tuturor celor patru cetăţeni români care mai sunt în prezent spitalizaţi pe teritoriul Turciei. Aceştia vor rămâne în cadrul unităţilor spitaliceşti până când echipa medicală va stabili că vor putea fi transportaţi cu avionul în condiţii de siguranţă.
La solicitarea Centralei MAE, consulul onorific român în Antalya va menţine permanent legătura cu unităţile spitaliceşti pentru a urmări cu prioritate evoluţia stării de sănătate a cetăţenilor români.
ACCIDENT în Turcia. Alţi şapte români răniţi, externaţi. Patru au rămas în spital
Dintre cele zece persoane care au fost externate, doi cetăţeni români, însoţiţi de doi membri de familie – care li s-au alăturat după accident – au părăsit miercuri teritoriul Turciei cu o cursă aeriană. Ceilalţi opt cetăţeni români vor pleca din Antalya spre România în cursul zilei de joi.
Repatrierea celor doi cetăţeni români decedaţi va avea loc în perioada imediat următoare, echipa consulară efectuând toate formalităţile legale în acest sens.
Echipa consulară mobilă menţine în permanenţă legătura atât cu autorităţile locale, cât şi cu echipa de medici pentru a se asigura de toate demersurile necesare în vederea repatrierii tuturor cetăţenilor români.
Celula de criză îşi continuă activitatea, fiind în legătură cu Ambasada României la Ankara, cu echipa consulară mobilă, cu ataşatul de interne la Ankara, precum şi cu reprezentantul Consulatului Onorific al României în Antalya.