Anulări în masă pe aeroportul din Frankfurt. Un software a dat peste cap traficul aerian
Peste 60 de zboruri au fost anulate luni din cauza unei erori software la aeroportul din Frankfurt, a anunţat operatorul aeroportuar Fraport, precizând că problema va continua să afecteze sistemele de control trafic aerian până la jumătatea săptămânii, informează agenţia de ştiri Dpa, citate de Mediafax
Fraport a transmis că alte câteva zeci de zboruri ar putea fi anulate în zilele următoare.
Erorile software au afectat încă de joi activitatea companiei Deutsche Flugsicherung (DFS), care gestionează serviciile de control trafic aerian în Germania, potrivit Mediafax.
Capacitatea spaţiului aerian a fost redusă cu aproximativ un sfert în regiunea de sud-vest, afectând zborurile spre şi dinspre aeroporturile Frankfurt, Koln-Bonn, Stuttgart şi Dusseldorf, însă doar aeroportul Frankfurt a anunţat că au fost anulate zboruri.