Participanții au aprins lumânări și au purtat afișe cu inscripțiile ‘Je suis Kenya’, ‘Nous sommes Kenya’, ‘Aprinde o lumânare pentru cei 148 de studenți uciși în Kenya’.
”Am decis să organizăm acest moment comemorativ pentru victimele atentatului terorist dintr-o universitate din Kenya, când teroriștii au separat studenții musulmani de cei creștini, iar pe creștini i-au împușcat în cap. Reacțiile internaționale au fost slabe, în contrast cu cele care au urmat după uciderea jurnaliștilor de la Charlie Hebdo. Nu cred că dacă sunt din Kenya, dacă sunt mai săraci și mai departe de Europa trebuie dați la o parte și uitați’, a spus organizatorul acțiunii, Andrei Boilă.
Islamiști somalezi înarmați au atacat un campus universitar la Garissa, un oraș din nord-estul Kenyei situat la circa 200 km de frontiera cu Somalia, omorând aproape 150 de persoane.
Grupul al-Shabab a spus că atacul a fost o răzbunare pentru prezența Kenyei în Somalia și pentru abuzurile la care ar fi supuși musulmanii în Kenya.