Breaking
News
Circa 200 de persoane au fost evacuate după ce vulcanul Ijen din districtul Banyuwangi a început să emită gaze toxice, miercuri seara, conform purtătorului de cuvânt al Agenţiei naţionale pentru gestionarea dezastrelor, Sutopo Nugroho.
Nivelul de alertă pentru acest vulcan activ se menţine normal, însă accesul pe munte a fost interzis pasionaţilor de drumeţii, a adăugat oficialul.
Ijen este un vulcan cunoscut pentru lacul din interiorul craterului său, cu o adâncime de 200 de metri, zonă frecventată de turişti, dar şi de localnicii care se ocupă cu extragerea sulfului.
Peste 120 de vulcani sunt activi în Indonezia, ţară situată pe Cercul de foc al Pacificului, unde coliziunea plăcilor tectonice cauzează cutremure frecvente.