Peste 30 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren din Nepal. ”Avem peste 30 de persoane confirmate decedate. Dar ne concentrăm mai mult pe salvarea celor care sunt în viaţă şi pe strângerea de informaţii despre cei morţi”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului Sănătăţii.
Alte zece persoane rămân dispărute, iar bilanţul ar urma să crească în următoarele zile, atunci când apele care acoperă părţi însemnate din ţară se vor retrage. De asemenea, echipe de salvatori formate din soldaţi, poliţişti şi voluntari au fost desfăşurate pentru a-i ajuta pe cei blocaţi pe acoperişurile şi pe terenurile înalte din zonele inundate din Nepal.
Citeşte şi Cel puţin 8 morţi şi 14 dispăruţi în urma viiturilor înregistrate în nordul Vietnamului
Alunecările de teren au avariat drumuri şi poduri, iar meteorologii se aşteaptă la mai multe precipitaţii, în vreme ce autorităţile şi locuitorii rămân în alertă în cele mai multe provincii din Nepal.
Autorităţile au avertizat că apele au urcat peste nivelul de pericol în cazul râului Koshi.
Ploile musonice durează din iunie şi până în septembrie, fiind importante pentru o ţară dependentă de agricultură, dar provoacă anual prăpăd în Nepal.
Autorităţile locale au deschis adăposturi temporare pentru sinistraţi în şcoli şi instituţii publice.