O persoană care lucrează la unul dintre magazinele de pe Park Lane a declarat pentru Daily Mail că cei care îşi petrec nopţile pe stradă sunt „aproape toţi din România” şi apar în jurul orei 20.30. Cei care dorm pe jos sunt paşnici şi nu au creat nicio problemă serioasă, dar că numărul lor continuă să crească.
Mai multe organizaţii de caritate au atras atenţia în ultima perioadă că sute de persoane vulnerabile care au locuit în hoteluri de la începutul pandemiei au fost daţi afară. Aproape 15,000 de persoane fără adăpost au fost găzduite în hoteluri ori alte tipuri de locuinţe de la începutul restricţiilor în Marea Britanie, guvernul finanţând programele de găzduire derulate de autorităţile locale.
Săptămâna trecută, organizaţiile de caritate au avertizat că Marea Britanie este pândită de o criză a locuirii. Problema costurilor ridicate de locuire în multe zone ale Marii Britanii a fost exacerbată de efectele economice ale pandemiei, iar şomajul în creştere, precum şi ridicarea unei interdiciţii a evacuărilor aflată în vigoare în ultimele luni va duce la o creştere serioasă a numărului de persoane fără adăpost.
„Având în vedere numărul tot mai ridicat de concedieri şi ridicarea interdicţiei evacuărilor, următoarele luni vor vedea cel mai probabil o criză devastatoare dacă guvernul nu va interveni. Unele persoane se vor confrunta chiar şi cu posibilitatea de a dormi pe stradă”, a declarat Shelley Neate, directorul unei organizaţii de caritate.