Zegrean, despre schimbarea şefului Camerei Deputaţilor: Regulamentul spune că grupul care l-a propus îl poate revoca

Președintele Camerei Deputaților poate fi revocat de grupul parlamentar care l-a propus, potrivit regulamentului acestui for legislativ, spune Augustin Zegrean, preşedintele Curții Constituționale.
Iulian Tudor
08 mai 2016, 11:46
Zegrean, despre schimbarea şefului Camerei Deputaţilor: Regulamentul spune că grupul care l-a propus îl poate revoca

Augustin Zegrean arată că nu există în regulamentul Camerei Deputaţilor o interdicție ca o formațiune să propună pentru această funcție un deputat din alt grup.

„Regulamentul spune că numai grupul care l-a propus îl poate revoca. Acesta este răspunsul. (…) Cum nu? Am zis eu nu?”, a spus șeful CCR într-o emisiune difuzată duminică la Digi 24, potrivit Agerpres.

Precizarea a venit ca urmare a unei întrebări legate de posibilitatea revocării actualului președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, care a fost dat afară din grupul care l-a numit.

Întrebat dacă Valeriu Zgonea mai poate fi revocat, deși nu mai este membru al grupului PSD, șeful CCR a precizat: „Da, (…) dacă spune regulamentul că grupul care l-a propus. Grupul care l-a propus putea să-l propună pe unul din alt grup, unul care nu era din grupul acela. Deci putea foarte bine un grup parlamentar, nimeni nu l-ar opri, să-l propună președinte pe un deputat care nu este din grupul lor. Nu este o interdicție”.

PSD a amânat deocamdată suspendarea din funcția de președinte al Camerei Deputaților a lui Valeriu Zgonea. După excluderea lui Zgonea din PSD, partidul a vrut să-l debarce şi de la şefia Camerei, însă acesta s-a opus, arătând că nu poate fi revocat din funcţie de un partid din care nu mai face parte, conform regulamentului Camerei Deputaţilor.

Citeşte şi: PSD plănuieşte amânarea debarcării lui Valeriu Zgonea de la şefia Camerei Deputaţilor

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce este laptele UHT vândut în supermarketuri, de fapt. Mulți români îl cumpără fără să știe
Playtech.ro
Spălătoriile auto sunt în continuare o mină de aur! afacerea clasică, dar profitabilă indiferent de orașul în care trăiești
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
De ce nu poate Putin să oprească războiul. Cinci capcane pe care și le-a întins singur
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
BREAKING NEWS Șoferul autoturismului care a fost evitat de microbuzul căzut în Dunăre a fost dus la spital! Câte persoane s-ar fi aflat în microbuz
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
MediaFlux
România, în pericol în următoarele luni! Șeful Armatei Române avertizează privind un atac al Rusiei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Primă la aniversarea căsătoriei: până la 3.000 de lei! Vezi cum poți beneficia