Zegrean, fost preşedinte CCR: Decizia BEC privindu-l pe Călin Georgescu poate fi atacată la CCR

Biroul Electoral Central a respins, duminică seară, candidatura independentului Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale. La ora transmiterii acestei ştiri, în faţa sediului BEC se înregistrează tensiuni între simpatizanţii lui Georgescu şi jandarmi. Potrivit unor surse politice, respingerea candidaturii a fost votată de zece din cei 14 membri ai Biroului Electoral Central. Au fost suplimentate forţele de ordine.
Filip Stan
09 mart. 2025, 20:36
Zegrean, fost preşedinte CCR: Decizia BEC privindu-l pe Călin Georgescu poate fi atacată la CCR

Dacă ar fi fost vorba doar de un document lipsă din dosarul de candidat al lui Călin Georgescu, acestuia i s-ar fi cerut „să vină cu dosarul, să aducă documentul lipsă”, iar BEC „nu ar fi respins, ar fi amânat (decizia – n.r.), dacă aducea documentul”, a spus, la Antena 3 CNN, Augustin Zegrean, după respingerea candidaturii lui Georgescu la BEC.

George Simion, reacţie furibundă dupa respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: „Jos dictatorii!”

„Fiind vorba despre Călin Georgescu sigur că toată atenția celor de la BEC este acolo. Sunt 5 judecători de la Înalta Curte acolo. Sunt oameni care știu, sunt de la Secția de Contencios Administrativ care știu ce să facă acolo”, a spus Zegrean.

Acesta adaugă că decizia BEC poate fi atacată la Curtea Constituțională.Biroul Electoral Central a anunțat oficial că în ședința de duminică seară a respins trei din cele patru candidaturi depuse pentru alegerile prezidenţiale din luna mai. BEC anunță că au fost respinde candidaturile lui Călin Georgescu, Ion Popa şi Maria Marcu, toţi trei independenţi. BEC a validat candidatura lui Nicuşor Dan.

Candidatura lui Călin Georgescu, RESPINSĂ de BEC! Unul din motivele care au dus la respingerea candidaturii se referă la declaraţia de avere. Candidatura lui Nicuşor Dan, validată

BEC anunță, oficial, deciziile luate în ședința de duminică seară, fără detalii:

  • „Decizie privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Popa Ion la alegerile pentru Președintele României din anul 2025;
    Decizie privind respingerea înregistrării candidaturii independente a doamnei Marcu Maria la alegerile pentru Președintele României din anul 2025;
    Decizie privind înregistrarea candidaturii independente a domnului Dan Nicușor-Daniel și a semnului electoral la alegerile pentru Președintele României din anul 2025;
    Decizie privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Georgescu Călin la alegerile pentru Președintele României din anul 2025”.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Banca importantă din România care face o schimbare totală. Ce trebuie să știe clienții și ce se va întâmpla cu conturile lor
Capital.ro
NU mai retrage bani de la bancomat. Românii cu bani pe card care nu trebuie să meargă la ATM
Playtech.ro
La ce temperatură să setezi aerul condiționat în mașină ca să consumi mai puțin combustibil
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Cum se prepară corect salata de icre. Rezultatul e un deliciu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Rusia a făcut anunțul ferm! Ucraina nu mai are de ales
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri