Zegrean, Morar, Minea au opinii separate: CC nu se poate substitui Parlamentului, amânând legea

Preşedintele CC, Augustin Zegrean, şi judecătorii CC Daniel Morar şi Ştefan Minea susţin, în opinia separată la motivarea deciziei pe Legea referendumului, că reducerea cvorumului este neconstituţională, dar şi că CC nu se poate substitui Parlamentului amânând aplicarea unei legi.
Alina Costache
04 iul. 2013, 16:08
Zegrean, Morar, Minea au opinii separate: CC nu se poate substitui Parlamentului, amânând legea

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, alături de judecătorii CC Daniel Morar şi Ştefan Minea au apreciat într-o opinie separată la decizia privind modificările aduse Legii referendumului că reducerea cvorumului este neconstituţională, prin raportare la legea fundamentală, potrivit Mediafax.

Citeşte şi Augustin Zegrean: Criticile şi atacurile la adresa membrilor CC nu ne impresionează

Considerăm că se impunea admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate pe motiv că prin legea supusă controlului se modifică legislaţia în materia referendumului cu mai puţin de un an înainte de organizarea acestuia. Având în vedere caracterul definitiv şi obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale a României, legiuitorul, respectiv Parlamentul, ar fi fost obligat (…) să pună în acord legea cu decizia Curţii şi să prevadă în textul legii o dată ulterioară de intrare în vigoare care nu putea fi mai devreme de un an de la data adoptării legii. Reiese astfel foarte clar că, pentru a proroga sau amâna intrarea în vigoare a unei legi ori a unor dispoziţii ale legii, este nevoie de o prevedere expresă în chiar textul actului normativ. La fel de clar este că, făcându-se referire la textul legii, această prevedere trebuie să fie exclusiv opera şi rezultatul voinţei legiuitorului, în acest caz a Parlamentului„, argumentează cei trei judecători ai CC.

De asemenea, Zegrean, Minea şi Morar contestă modul în care au emis ceilalţi şase judecători decizia în cazul referendumului.

Prin modul de redactare a dispozitivului deciziei apare că tocmai acest lucru s-a întâmplat şi că instanţa constituţională s-a substituit Parlamentului. Tocmai de aceea opinăm că niciodată Curtea Constituţională nu poate constata constituţionalitatea unei legi sub condiţia, impusă de judecătorii constituţionali, a neaplicării acesteia pe o anumită perioadă de timp„, susţin cei trei judecători CC.

O altă critică adusă colegilor priveşte efectele deciziei de constituţionalitate a modificărilor aduse Legii referendumului.

Amânarea aplicării legii modificatoare pentru un an – dispusă prin decizia Curţii Constituţionale – are ca şi consecinţă juridică imposibilitatea organizării şi desfăşurării oricărui tip de referendum în perioada de timp stabilită, deoarece noile prevederi ale art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000, cuprinse în capitolul privind Dispoziţiile generale ale legii, deşi în vigoare, nu sunt aplicabile şi nu pot constitui temeiul derulării unor astfel de proceduri„, mai apreciază semnatarii opiniei separate.

Citeşte şi Ce spune preşedintele CCR despre numirea lui Daniel Morar la Curte

Augustin Zegrean a fost desemnat judecător la Curtea Constituţională în anul 2007, de către preşedintele Traian Băsescu. Ştefan Minea a fost desemnat judecător la CC în iunie 2010 de către Camera Deputaţilor, cu susţinerea PDL. Daniel Morar este judecător al CC din iunie 2013, numit de către preşedintele Traian Băsescu.

Modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30% pragul la referendum este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a decis, în 26 iunie, Curtea Constituţională.

Curtea a dat publicităţii următoarea decizie: „Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, decide: respinge obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului şi constată că dispoziţiile legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii”.

Citeşte şi Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, acuzat de minciună şi dezinformare

CC precizează că decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial Partea I. În 29 mai, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 221 de voturi „pentru”, 73 de voturi „împotrivă” şi 2 abţineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum la 30%.

Iniţiativa legislativă, semnată de Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Bogdan Ciucă, modifică Legea referendumului în sensul reducerii pragului de prezenţă la acest tip de scrutin de la 50% la 30%, dar şi introducerea condiţiei unui vot de 25% din alegători pentru validarea rezultatelor. În aceeaşi zi, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a anunţat că PDL, UDMR şi PPDD atacă la Curtea Constituţională proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum.

DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Andreea Bălan este în doliu! Ce pierdere grea a suferit artista
Fanatik.ro
Locul din România unde poți cumpăra o casă cu aproape 25.000 de euro. Se află lângă un mare oraș cu numeroase obiective turistice, iar zona e una liniștită
Capital.ro
Românii primesc dublu banii înapoi. Intră direct pe card. Măsura se aplică până la 15 ianuarie
Playtech.ro
Vârsta maximă până la care poți lua un credit. Regulile impuse de bănci
DailyBusiness
Cu ce se stropesc pomii fructiferi în ianuarie pentru o recoltă bogată în 2025. Sfaturi pentru o livadă ferită de boli și dăunători
Adevarul
„Mă iei pe mine la întrebări? Să taci din gură în fața mea!”. Reacția unui medic de familie, filmat în timp ce refuză un pacient
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Cea mai mare escrocherie de pe WhatsApp. Mare atenție la acest cod
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Sfârșit tragic pentru un celebru model! A MURIT la doar 37 de ani, după ce a căzut în gol de la balcon 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Proprietarii de locuințe, taxați în plus de la 1 aprilie. Se plătește cu 750 lei mai mult pe lună
StirileBZI
Un nou ajutor de până la 1.000 lei pentru pensionari în 2025. Care sunt condițiile pentru a primi
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
VIDEO Ultimele imagini cu copilul de 4 ani ucis de câini pe câmp. Yanis a plecat cu trotineta din fața casei
substantial.ro
Joe Biden rostește elogiu pentru Jimmy Carter în timp ce se pregătește să părăsească Casa Albă
MediaFlux
NATO se pregătește de RĂZBOI cu RUSIA! S-a DAT PRIMUL SEMNAL către TOATE țările membre
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Boala lui Calache lovește și în zilele noastre