Zelenski susține că Ucraina poate învinge Rusia, cu ajutorul Statelor Unite

"Victoria" Ucrainei în războiul său cu Rusia depinde "în mod esenţial" de sprijinul american, a declarat miercuri, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Filip Stan
12 sept. 2024, 09:41
Zelenski susține că Ucraina poate învinge Rusia, cu ajutorul Statelor Unite

Declarațiile lui Zelenski au loc în perioada premergătoare alegerilor prezidenţiale din noiembrie din Statele Unite, care ar putea schimba paradigma relației dintre Kiev și Casa Albă, în cazul victoriei republicanului Donald Trump.

Acest „plan de victorie depinde în mod esenţial de sprijinul Statelor Unite” şi al „altor parteneri”, a declarat Volodimir Zelenski, adăugând că va discuta despre acesta cu preşedintele demisionar Joe Biden.

Acesta urmează să fie prezentat înaintea celui de-al doilea summit pentru pace în Ucraina, programat pentru sfârşitul anului, şi vizează „consolidarea serioasă a Ucrainei” şi „forţarea Rusiei de a pune capăt războiului”, a adăugat el.

Şeful statului ucrainean a menţionat deja pregătirea acestui plan în timpul unei conferinţe de presă la sfârşitul lunii august, fără a da alte detalii.

Citește și: Se pregătește Rusia pentru un război nuclear? Un consilier al lui Putin propune schimbarea doctrinei nucleare și atacarea Germaniei

Atunci, el a spus doar că incursiunea ucraineană în regiunea rusă Kursk, care a început la începutul aceleiaşi luni, făcea parte din acest plan, în speranţa stabilirii unui raport de forţe mai favorabil Kievului în momentul unor eventuale negocieri de pace cu Moscova.

Republicanii sunt profund divizaţi cu privire la Ucraina, iar un succes electoral al lui Donald Trump împotriva Kamalei Harris, moştenitoarea politică a lui Joe Biden, ar putea modifica radical politica externă a Washingtonului.

Consilierii lui Donald Trump au sugerat că, dacă va câştiga, vor folosi ajutorul pentru a forţa Kievul să facă concesii teritoriale Rusiei pentru a pune capăt războiului.

Citește și: Rusia forţează o contraofensivă în regiunea Kursk. Propaganda Kremlinului susţine că deja au fost eliberate teritorii ocupate de ucraineni

DailyBusiness
Ciocolata care i-a fascinat pe români după căderea lui Nicolae Ceaușescu revine la raft în România
Spynews
Horoscop duminică, 30 martie 2025: Racii vor lua decizii importante
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Clădirea unică din București care a adăpostit, în secret, o lojă masonică. I se mai spune Casa cu Sfinx, are o arhitectură spectaculoasă, dar mulți trec pe lângă ea fără să-i știe povestea
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. Femeile erau fermecate de el: Era fermecător, chipeș. Un adevărat om al Renașterii
Playtech.ro
Zodiile care își schimbă locul de muncă în aprilie 2025. Noi începuturi pe plan profesional
DailyBusiness
Ora de vară 2025. Data exactă la care se trece la ora de vară. Ceasurile se vor da înainte cu o oră
Adevarul
Secretele longevității, dezvăluite de un expert Harvard: „Mi-am recăpătat creierul de la 20 de ani”
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Fiica Iustinei și a lui Cornel de la Insula Iubirii a împlinit 5 luni. Unde au plecat cei doi pentru a o sărbători pe Ivana - Nectaria / FOTO
Spynews
Orașul din România inclus în European Best Destinations. Aici îți vei putea face vacanța de Paște
Evz.ro
Doliu la Hollywood. A murit un mare actor
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Kira Hagi i-a dat vestea cea mare lui Gică Hagi
kanald.ro
Patru cutremure azi, în România! Cât de puternice au fost și unde s-au resimțit
Cancan.ro
Cum arată Claudia Presăcan și ce a ajuns să facă pentru bani, la 25 de ani de la retragerea din gimnastică
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Șah-mat la Călin Georgescu. Liviu Dragnea cutremură România toată: E făcut!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
stirilekanald.ro
"Ceasul rău l-a dus acolo" Constantin a fost găsit fără suflare în Iași, la trei luni de la dispariție. Bărbatul a fost văzut ultima oară plecând de la biserică
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Atentat asupra lui Putin! Mașina președintelui rus a explodat VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Soția lui Sorin Grindeanu reacționează ferm la „știrile senzaționale” de infidelitate: „Nu știu dacă denigrarea soțului meu a adus un câștig cuiva”