Zgonea: Din criza politică se putea ieşi fie folosind comunicarea cu ambasadele, fie suspendarea preşedintelui

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat joi că din criza politică nu se putea ieși decât folosind două instrumente - comunicarea cu ambasadele UE sau suspendarea președintelui.
Romania TV
06 mart. 2014, 15:57
Zgonea: Din criza politică se putea ieşi fie folosind comunicarea cu ambasadele, fie suspendarea preşedintelui

„Facem parte dintr-o mare familie europeană și tot ceea ce se întâmplă în politica noastră dâmbovițeană bineînțeles că are rezonanță și la Bruxelles și în capitalele europene. (…) Într-o zonă la granița estică a Europei în care în acest moment sunt câteva turbulențe, stabilitatea României este extrem de importantă pentru structura UE și pentru structura euro-atlantică și pe cale de consecință orice încălcare de Constituție din partea unei forțe politice sau a unui actor instituțional este privită cu multă atenție în Europa. Pentru că noi ca Parlament și primul ministru ne-am îndeplinit obligațiile din art. 85 alin. 3 (din Constituție — n.r.), iar președintele în dimineața zilei trecute a refuzat pe motive doar de domnia sa știute să pună în aplicare o decizie a Parlamentului perfect constituțională, atunci noi aveam două instrumente — instrumentul soft să putem comunica cu ambasadele, ca și domnul prim-ministru, să putem informa colegii noștri omologii, președinții Parlamentelor europene, sau instrumentul hard pe care nu vrem să îl folosim pentru că credem că întotdeauna în democrație dialogul și negocierea sunt importante — suspendarea președintelui”, a declarat Valeriu Zgonea la Palatul Parlamentului întrebat în ce măsură au intervenit miercuri ambasadele UE la București în conflictul între președinte și Guvern, potrivit Agerpres.

PDL iniţiază moţiune de cenzură ca urmare a angajării răspunderii de către Guvernul Ponta III

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Insula din Grecia mai ieftină decât Mykonos sau Santorini. Nu mulți români au auzit de ea
Capital.ro
Înregistrare și declarație la ANAF. Fiscul nu mai permite evitarea plății. Ordin până pe 31 decembrie
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești ciudate de la ANM. Cum va fi vremea marți
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster