Zgonea, dispus să renunţe la preşedinţia Camerei dacă nu se respinge legea amnistiei şi graţierii

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a declarat luni că este dispus să renunţe la funcţia sa din Parlament dacă nu va fi susţinut în demersul de a respinge legea amnistiei şi graţierii şi în cazul ridicării imunităţii deputaţilor cercetaţi de DNA.
Romania TV
17 nov. 2014, 14:17
Zgonea, dispus să renunţe la preşedinţia Camerei dacă nu se respinge legea amnistiei şi graţierii

„Cred că a sosit momentul să punem capăt ipocriziei politice, care ne-a pus partidul iar pe defensivă morală: PSD nu este perfect, dar asta nu face opoziţia mai bună. În percepţia populară însă, noi am pierdut: mai precis, au existat ezitări în ceea ce priveşte zona justiţiei şi PSD a antagonizat oamenii de pe urma acestui lucru. Trebuie să luăm măsuri. Eu am anunţat de foarte mult timp că după alegeri, în prima săptămână, punem pe ordinea de zi respingerea legii amnistiei şi graţierii, dar şi ridicarea imunităţii pentru toţi cei trei parlamentari. PSD trebuie să aibă curajul politic de a nu se mai lăsa arătat cu degetul de către o opoziţie a cărei singură calitate e că a reuşit să ne demonizeze”, a scris Zgonea pe Facebook.

Preşedintele Camerei Deputaţilor le-a cerut tuturor colegilor săi să susţină demersul, iar dacă acesta nu va avea succes e dispus să renunţe la funcţia deţinută în Parlament.

„Trebuie să ascultăm vocea oamenilor şi să demonstrăm că suntem un partid modern de centru-stânga, care are curajul să acţioneze. În cazul în care colegii mei nu susţin acest demers, sunt dispus să renunţ la funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Eu am înţeles semnalul românilor, îi invit şi pe colegii mei să ieşim din ştampila pe care abia aşteaptă să ne-o pună concurenţa noastră. E important ca PSD să dea un semnal de seriozitate”, a menţionat Zgonea.

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Afacerea cu care Florin are mare succes în Romania, după ce a stat 14 ani în Italia. Din ce câștigă bani frumoși astăzi
Capital.ro
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
„Trădătorii” de la Pro TV. Va fi un adevărat joc psihologic
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
A MURIT Adrian Postelnicu, viceprimarul comunei Lespezi Avea doar 36 de ani 😢
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Nu se mai aștepta la acest anunț minunat: Cele mai mari șanse
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
E decis să se retragă din cursa prezidențială. Candidatul care e dispus să cedeze
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București