Zgonea: L-am notificat pe Antonescu pentru datoria de 2 milioane lei. I-am spus că-i iau 10% pe zi

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat, miercuri, că l-a notificat pe omologul său de la Senat, Crin Antonescu, pentru o datorie de două milioane de lei pe care Camera o are de recuperat de la Senat, el arătând că i-a transmis acestuia că îi va "lua" 10% pe zi, potrivit legii.
Filip Stan
26 iun. 2013, 17:48
Zgonea: L-am notificat pe Antonescu pentru datoria de 2 milioane lei. I-am spus că-i iau 10% pe zi

„Eu am o datorie de recuperat de la Senat de două milioane de RON. Sunt foarte puţine resurse financiare şi domnul Antonescu, căruia eu îi spun de la început că nu avem destul de multe resurse finaciare şi trebuie să găsim nişte soluţii comune, a înţeles în acest moment acest lucru. Vom discuta cu primul-ministru al României, nu-mi face plăcere să cer rectificare pozitivă”, a spus Zgonea, citat de Mediafax.

Întrebat dacă i-a cerut banii respectivi preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, Zgonea a răspuns: „I-am făcut notificare şi i-am spus că-i iau 10% pe zi, cum scrie legea”.

„Eu cred că împreună cu preşdintele Senatului şi cu primul-ministru vom găsi o soluţie ca să putem să luăm cât mai puţini bani de la buget”, a spus Zgonea.

CITEŞTE ŞI: Antonescu: Situaţia financiară a Senatului e foarte dificilă. Sper în înţelegere la rectificare

Potrivit calculelor făcute de preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, acest for ar avea nevoie de 13 milioane de lei pentru a achita suma forfetară.

El a precizat că, dacă Senatul va îndrepta suma de două milioane de lei către Cameră, în condiţiile în care Camera are păstrate cele patru milioane de lei destinate investiţiilor, atunci nu ar mai fi nevoie decât de şapte milioane de lei pentru achitarea sumei forfetare.

„La ora actuală ar trebui 13 cu 8 (milioane de lei – n.r.). Dacă îngheţăm cei 4 milioane pe care îi avem pentru investiţii anul acesta şi le-am blocat – nu am făcut nicio licitaţie – dacă le păstrăm pe acestea, dacă recuperăm două milioane de la Senat – sunt deja 6. Dacă scădem din 13 milioane, şase, nu mai sunt 17, sunt 7”, a spus Zgonea.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Șase zodii primesc ajutor divin în următoarele 7 zile. Balanțele sunt cele mai avantajate
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Rețetele secrete, doar pentru Ceaușescu. Prăjitura preferată a dictatorului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru românii cu mașini vechi. Primesc 10.000 de lei de la stat. Înscrieri din 30 aprilie, ora 10:00
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede