Zgonea: Legea minelor poate fi promovată din nou, prin Parlament sau de către Guvern

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că Legea minelor, care a fost respinsă marţi în plenul Camerei, va putea fi reluată fie prin procedura parlamentară, fie printr-un proiect de lege al Guvernului sau de ordonanţă de urgenţă.
Romania TV
10 dec. 2013, 19:24
Zgonea: Legea minelor poate fi promovată din nou, prin Parlament sau de către Guvern

Valeriu Zgonea a declarat că proiectul Legii minelor este închis pentru odată cu respingerea sa, dar că există variante pentru reluarea acestuia..

„Acest proiect s-a închis, există două variante, fie un proiect de lege iniţiat de către parlamentari, fie un proiect de lege iniţiat de către Guvernul României, fie o ordonanţă pe care să o trecem după aceea. Nu avem alte soluţii, acestea sunt soluţiile constituţionale”, a declarat Zgonea.

El a menţionat că problema legată de mobilizarea parlamentarilor USL este un subiect care poate fi discutat la nivelul grupurilor.

„Din păcate, în plen votul a fost altfel (decât cel convenit politic, n.r.), splitat. Dar e o chestiune care se mai întâmplă, din punctul meu de vedere aceste lucruri se pot rezolva, nu este o mare problemă”, a mai spus preşedintele Camerei Deputaţilor.

Legea minelor nu a întrunit nici la Camera Deputaţilor numărul de voturi necesar pentru a fi adoptată, după ce a fost respinsă din acelaşi motiv la Senat.

La votul de marţi din plenul Camerei, Legea minelor a întrunit 160 de voturi „pentru”, 105 voturi „împotrivă” şi 22 de abţineri.

Fiind vorba despre o lege cu caracter organic, pentru adoptare erau necesare voturile favorabile a cel puţin jumătate plus unul din totalul deputaţilor, respectiv 204.

Modificarea Legii minelor a fost respinsă, luni, în plenul Senatului, fiind exprimat un număr de voturi sub minimum necesar pentru adoptarea acesteia, după o serie de dispute aprinse între senatorii PDL şi cei ai puterii în ceea ce priveşte prevederile acesteia.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Insula din Grecia mai ieftină decât Mykonos sau Santorini. Nu mulți români au auzit de ea
Capital.ro
Noua TAXĂ s-a votat. Decizie în România începând cu 1 ianuarie 2026. Se plătește pe persoană
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Amenda pentru proprietarii de apartamente. Lucruri complet interzise
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Înregistrare și declarație la ANAF. Fiscul nu mai permite evitarea plății. Ordin până pe 31 decembrie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster