Zgonea: Nu ştiu dacă şefii camerelor Parlamentului sunt obligaţi la controale medicale periodice. Nu mă opun

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că nu ştie să existe o obligaţie ca şefii celor două Camere ale Parlamentului să efectueze controale medicale periodice, potrivit Mediafax. El a menţionat că nu a fost informat despre o astfel de prevedere, dar că nu s-ar împotrivi.
Filip Stan
04 dec. 2013, 15:35
Zgonea: Nu ştiu dacă şefii camerelor Parlamentului sunt obligaţi la controale medicale periodice. Nu mă opun

„Eu mă supun unor controale medicale periodice, dar personale. Eu nu am auzit şi nici nu am fost informat”, a răspuns Valeriu Zgonea.

La precizarea că ar fi vorba despre o hotărâre a CSAT din 2006, preşedintele Camerei Deputaţilor a replicat: „Nu am fost informaţi, este o obligaţie a CSAT, eu nu sunt membru al CSAT, deci nu am de unde să ştiu ce se discută acolo. Sunt deschis, nu am nicio problemă, putem să mergem să facem un control amănunţit dacă vreţi, după modelul american, sau ce au stabilit. Care e problema? (…) Bănuiesc că, dacă e o decizie a CSAT, s-au gândit la prevederile constituţionale că, dacă preşedintele nu este în capacităţile sale la un anumit moment de a-şi exercita funcţia, atunci unul dintre cei doi preşedinţi ai Camerei preiau, şi atunci suntem obligaţi să avem aceste…, eu ştiu, obligaţii de a avea analizele. Cum hotărăsc cei de la CSAT, eu nu am ştiut de acest lucru şi nici nu am fost informat”, a mai spus şeful deputaţilor.

VEZI SI:

Valeriu Zgonea: Voi propune înfiinţarea unei subcomisii pe tema MCV în Comisia Juridică a Camerei

 

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
La ce oră trebuie să bei, de fapt, cafeaua. Doar atunci te vei bucura pe deplin de beneficiile ei
Capital.ro
Ilie Bolojan a semnat decretul astăzi, 7 aprilie. Legea se aplică în toată România
Playtech.ro
Regula esențială pe care trebuie să o respecte toți românii care solicită viză temporară pentru a merge în SUA
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
România, șansă uriașă. Cum poate profita de haosul lui Trump
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Miss Europa a fost murit după ce spulberată de o mașină! Aceasta a fost fugărită de polițiști înainte de a se stinge din viață
Cancan.ro
Cum arată soțiile lui Bobiță, Giani, Dorel și Celentano din Las Fierbinți? Ce familii frumoase au actorii
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Traian Băsescu a făcut marele anunț despre alegerile prezidențiale. Fostul președinte cutremură toată România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Veste bună pentru locatarii de la bloc: Panouri solare cu bani de la stat, în curând
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța