Coşmarul a început, marţi, la ora 9.15, în partea de vest a Moscovei. Trei vagoane ale garniturii au sărit de pe şine, la o distanţă de 200 de metri de cea mai apropiată staţie, potrivit România TV. Vagoanele erau pline de călători care mergeau la serviciu.
„Am căzut în mijlocul vagonului. A început panica, am reuşit să ieşim din vagoane. Unii oameni au fost grav răniţi. Trenul s-a făcut praf, şinele s-au rupt„, a declarat un pasager, martor la evenimente.
La locul tragediei au fost trimise 100 de ambulanţe şi opt elicoptere care au preluat răniţii. Peste 150 de persoane au fost spitalizate, iar 50 sunt în stare gravă.
Potrivit autorităţilor ruse, conductorul a frânat brusc, din cauza unei defecţiuni la sistemul de semnalizare. Victimele sunt doar cetăţeni ruşi, potrivit serviciilor de urgenţă.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, care se află la un summit în Brazilia, a fost informat despre tragedia de la metrou.
Acesta este cel mai grav accident din ultimii doi ani la metroul din Moscova. În 5 iunie 2012, un incendiu izbucnit între două staţii a determinat evacuarea a circa 4.500 de călători.
CITEŞTE ŞI: Scene ŞOCANTE din METROUL GROAZEI. Primele imagini de la TRAGEDIA de la Moscova