Oricât de naivă ar putea să pară o asemenea intenţie din punct de vedere militar şi de anacronică sub aspect politic într-o perioadă în care globalizarea demolează toate frontierele, o realitate este că ‘cel liniştit nu poate să trăiască în pace dacă nu vrea vecinul său cel rău’, după cum scria poetul şi dramaturgul german Friedrich Schiller, anticipând parcă agresiunea rusă în Crimeea şi în estul Ucrainei.
De altfel, unele ţări sau populaţii au trăit la adăpostul zidurilor, iar altele au pus în aplicare această soluţie şi în ziua de azi, exemplele cele mai cunoscute începând cu strămoşul tuturor zidurilor, Marele Zid Chinezesc, trecând apoi prim limesul roman şi ajungând în vremurile noastre la gardul de la frontiera israeliano-libaneză, ridicat de Israel pentru a preveni infiltrările teroriştilor, sau la cel care separă graniţa dintre SUA şi Mexic, metoda găsită de Administraţia americană pentru a opri traficanţii de droguri şi refugiaţii veniţi din America Centrală.
Citeşte şi Premierul ucrainean: Rusia „exportă terorism” în Ucraina şi ridică un nou zid al Berlinului
Şi Europa furnizează astăzi astfel de exemple prin gardurile ridicate în enclavele spaniole din nordul Marocului, Ceuta şi Mellila, asaltate de refugiaţii africani, precum şi prin consolidarea graniţei dintre Grecia şi Turcia pentru a împiedica refugiaţii din Asia şi Africa să ajungă în Uniunea Europeană.
Vezi şi CADEREA ZIDULUI BERLINULUI, comemorată cu un filmuleţ emoţionant VIDEO
Însă la graniţa dintre Ucraina şi Rusia nu poate fi vorba de controlul fluxurilor de refugiaţi şi nici de ridicarea unei noi Cortine de Fier, întrucât în acest din urmă caz era restricţionată ieşirea cetăţenilor din fostul bloc comunist, nu intrarea străinilor. Ce caută guvernul de la Kiev este să aducă stabilitate într-o regiune instabilă, iar experienţa prin care trece arată că recurgerea la o asemenea soluţie extremă nu ar fi o naivitate, naivi fiind cei care cred că în lumea de azi se poate renunţa la frontierele fortificate, notează Le Courrier International.