ZILE LIBERE 2018: Rusaliile ar putea fi legate de Ziua Copilului, câte zile de vacanţă ar putea avea bugetarii

RUSALII 2018. Anul acesta, ziua de Rusalii este duminică, 27 mai, iar luni, 28 mai, este tot liber legal. În aceeași săptămână însă, dar în ziua de vineri, românii au din nou liber pentru a sărbători ziua de 1 iunie.
Romania TV
30 ian. 2018, 07:49
ZILE LIBERE 2018: Rusaliile ar putea fi legate de Ziua Copilului, câte zile de vacanţă ar putea avea bugetarii

ZILE LIBERE 2018: Dacă autoritățile ar decide, românii ar putea avea o vacanță în toată regulă, nu una în variantă mini, și s-ar întinde pe 9 zile, între 27 mai şi 4 iunie.

La 50 de zile după Învierea Domnului se celebrează Pogorârea Duhului Sfânt, numită în popor Rusaliile. Numele vine de la Rosalia, sărbătoarea romană a trandafirilor sau rozelor, peste care se suprapune sărbătoarea creștină, care în vechime era închinată și strămoșilor. Rusaliile sau Cincizecimea- ce semnificație are și ce tradiții se respectă.

Anul acesta românii vor avea cu două zile libere mai mult decât în 2016. Mai precis, anul acesta au fost doar 12 zile libere, stabilite pentru sărbători publice sau religioase, iar dintre aceste doar șapte au fost în timpul săptămânii.

ZILE LIBERE: Veste proastă, românii pierd trei libere în 2018

Zilele libere în 2018 sunt:

1 ianuarie, 2 ianuarie — Anul Nou

24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române 

8 aprilie 2018 (duminică), 9 aprilie (luni) — Paştele

1 mai — Ziua Muncii

27 mai (duminică), 28 mai (luni) — Rusalii

15 august — Adormirea Maicii Domnului

30 noiembrie — Sfântul Andrei

1 decembrie — Ziua Naţională a României

25 decembrie, 26 decembrie — Crăciunul

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce este laptele UHT vândut în supermarketuri, de fapt. Mulți români îl cumpără fără să știe
Capital.ro
Ordin venit de la UE. Decizie pentru românii cu cont la bancă. Regulă nouă pentru transferuri și plăți
Playtech.ro
Spălătoriile auto sunt în continuare o mină de aur! afacerea clasică, dar profitabilă indiferent de orașul în care trăiești
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
De ce nu poate Putin să oprească războiul. Cinci capcane pe care și le-a întins singur
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
Produsul din supermarketuri care este plin de conservanți. Cum se prepară acasă o variantă mai sănătoasă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
BREAKING NEWS Șoferul autoturismului care a fost evitat de microbuzul căzut în Dunăre a fost dus la spital! Câte persoane s-ar fi aflat în microbuz
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Americanii cutremură România. Au dezvăluit marele secret din spatele lui Călin Georgescu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
Crin Antonescu l-ar învinge pe George Simion în turul 2 al alegerilor prezidenţiale. Rezultatele ultimului sondaj CURS
MediaFlux
România, în pericol în următoarele luni! Șeful Armatei Române avertizează privind un atac al Rusiei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Primă la aniversarea căsătoriei: până la 3.000 de lei! Vezi cum poți beneficia