ZILE LIBERE 2022. Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, ar putea fi declarat sărbătoare legală

La nivelul instituţiilor Uniunii Europene, data de 24 decembrie este stabilită ca fiind sărbătoare legală.
Filip Stan
11 ian. 2022, 20:03
ZILE LIBERE 2022. Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, ar putea fi declarat sărbătoare legală
ZILE LIBERE 2022 Agerpres

ZILE LIBERE 2022. Cum pot angajaţii să obţină cel puţin TREI ZILE libere în plus

Potrivit proiectului de lege, „la alineatul (1) al articolului 139 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, după sintagma „1 decembrie” se introduce o nouă liniuţă, cu următorul cuprins:”24 decembrie – Ajunul Crăciunului”.

Deputatul aminteşte că la nivelul instituţiilor Uniunii Europene data de 24 decembrie este stabilită ca fiind sărbătoare legală.

ZILE LIBERE 2022. Sărbători legale în 2022. Ce vacanțe vor avea românii
El mai spune că în România Codul Muncii prevede ca sărbători legale, în care nu se lucrează, un număr de 15 zile, din care două – prima zi de Paşti şi prima zi de Rusalii – se prăznuiesc într-o zi de duminică, „acest număr de sărbători legale fiind mai mic faţă de alte state membre ale Uniunii Europene”, între care Bulgaria, Lituania, Germania, Spania.

„Iniţiativa legislativă îşi propune stabilirea zilei de 24 decembrie ca zi de sărbătoare legală, în care nu se lucrează. Ajunul Crăciunului, sărbătorit în data de 24 decembrie, reprezintă ultima zi din postul Naşterii Domnului. Acest post debutează debutează în data de 15 noiembrie şi se încheie în ziua de 24 decembrie”, argumentează între altele iniţiatorul în expunerea de motive, adăugând că pe 24 decembrie românii respectă totodată o serie de tradiţii şi se pregătesc să serbeze Crăciunul.

Iniţiativa a fost depusă la Senat – prima cameră sesizată.

Zile libere 2022. În România există 15 zile libere ocazionate de sărbătorile legale. În 2022, multe dintre acestea pică în weekend, astfel încât nu pot fi considerate cu adevărat zile libere pentru români.

Primele 2 zile ale anului, respectiv 1 și 2 ianuarie pică în 2022, în weekend. Totuși, trei weekenduri de anul viitor vor fi mai lungi, adică vor avea 3 zile.

ZILE LIBERE 2022. Ce pot face angajații cu zilele de concediu neefectuate în 2021

Asta datorită faptului că aceste sărbători pică fie lunea, fie vinerea. Pe lângă cele 3 weekenduri lungi, mai sunt și alte weekenduri prelungite: cele de Paște și Rusalii, unde avem Vinerea Mare este liberă, la fel ca și lunea de după Paște și Rusalii.

În plus, mai există posibilitatea unei punți, așa cum a fost cazul și în acest an, de 1 Decembrie. AStfel, în 2022, de Sfântul Andrei și 1 Decembrie, va exista aceași posibilitate, puntea fiind făcută cu ziua de vineri.

Veste bună pentru români: o nouă sărbătoare naţională, ce se întâmplă pe 19 iulie. Vezi şi CALENDAR ZILE LIBERE 2022

Zile libere 2022. La Parlament a fost depus un proiect de lege pentru acordarea unei noi zi libere pentru angajați. Aceasta prevede că salariații cu drept de vot să poată primi la cerere, “o zi liberă plătită pentru fiecare tip de alegeri la care își exprimă votul, indiferent că este vorba de alegeri locale, alegeri parlamentare, alegeri europarlamentare sau alegeri prezidențiale”. Costurile în legătură cu ziua liberă ar urma să fie suportate de către angajatori.

Sărbătorile legale din 2022:

1 și 2 ianuarie (Anul Nou) – sâmbătă și duminică
24 ianuarie (Ziua Unirii) – luni – minivacanță de 3 zile
22 aprilie (Vinerea Mare) – vineri
24 și 25 aprilie (Paștele) – duminică și luni, ca în fiecare an (în total 4 zile)
1 mai (Ziua Muncii) – duminică
1 iunie (Ziua Copilului) – miercuri;
12 și 13 iunie (Rusaliile) – duminică și luni, ca în fiecare an
15 august (Adormirea Maicii Domnului) – luni – minivacanță de 3 zile
30 noiembrie (Sfântul Andrei) – miercuri
1 decembrie (Ziua Națională) – joi – posibilitate de 5 zile libere cu punte de o zi liberă (vinerea), dacă aprobă Guvernul
25 și 26 decembrie (Crăciunul) – duminică și luni – minivacanță de 3 zile

Când se fac nunţi în 2022. Calendar ortodox nunţi 2022. Câte zile libere se acordă pentru nuntă

România are mai puține zile libere comparativ cu alte state din UE
Spania – 38 de zile
Elveția – 26 de zile
Albania- 21 de zile
Bosnia și Herțegovina – 21 de zile
Germania -18 zile
Kosovo – 17 zile
Cipru -16 zile
Malta -14 zile
Suedia -13 zile
Italia -12 zile
Belgia -10 zile
Rusia – 17 zile
Marea Britanie – 16 zile
Serbia – 10 zile
Bulgaria – 14 zile

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
„Un haos total!” Elena Lasconi, prima reacție pentru Fanatik după decizia de suspendare a anulării alegerilor
Capital.ro
Cea mai mare actriță pe care România a pierdut-o. Toți românii o păstrează în amintire: Ne pleacă oameni dragi..
Playtech.ro
Distanţa dintre perete şi frigider. Aşa va consuma mai puţin curent
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Luna mai aduce vreme rece și prea multe ploi. Prognoza ANM
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Doliu în lumea fotbalului! A murit chiar în camera de hotel, înainte de un meci important
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori pe 1 Mai, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Proprietarii de case și terenuri trebuie să declare tot la Primărie. E lege. Amendă 1.500 de lei dacă nu faci asta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
MediaFlux
Vouchere de 10.000 lei pentru cupluri, în 2025. Anunțul Ministerului Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul