ZILE LIBERE PLĂTITE în plus pentru părinţii cu copii mai mici de zece ani

Parintii care au copii mai mici de 10 ani vor putea beneficia de zile de concediu platite in plus, conform unui proiect de lege depus in Parlament.
Ionela Marcu
04 oct. 2019, 04:41
ZILE LIBERE PLĂTITE în plus pentru părinţii cu copii mai mici de zece ani

Un proiect legislativ depus în Senat precizează că angajații care au copii mai mici de zece ani ar putea beneficia de zile de concediu plătite în plus. Proiectul legislativ care a fost depus la Senat precizeaza ca angajatii cu copii care au varste sub 10 ani vor putea beneficia de zile de concediu in plus.

 

În expunerea de motive se precizează faptul că, în cazul în care cursurile școlilor sunt suspendate conform legii, părinții care au copii cu vârsta mai mică de zece ani ar putea cere concediu plătit. Aceste zile de concediu vor fi în plus față de concediul de odihnă legal.

Suspendarea cursurilor se poate face în următoarele situații:

  •  la nivelul unității de învățământ, dacă directorul o cere, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității, și cu aprobarea inspectorului școlar general; 
  • la nivelul grupurilor de unități de învățământ din același județ/municipiul București — la cererea inspectorului școlar general, cu aprobarea ministerului; 
  •  la nivel regional sau național, după consultarea reprezentanților federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar, prin ordin al ministrului educației naționale și cercetării stiintifice”, se explică în expunerea de motive.  

Atenție, prevederea se aplică doar dacă inițiativa legislativă va primi votul pozitiv al parlamentărilor și va fi publicată în Monitorul Oficial. 

Structură an școlar 2019

Durata anului şcolar 2029 – 2020 este de 35 săptămâni de cursuri, structurate în două semestre:

  • semestrul I (9 septembrie 2019 – 20 decembrie 2019)
  • semestrul al II-lea (13 ianuarie 2020 – 12 iunie 2020)
  • 29 mai 2020: încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă
  • 5 iunie 2020: încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ sunt programate astfel:
  • vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020)
  • vacanţa de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020)
  • vacanţa de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021)

Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Medicamentul care ar reduce speranța de viață cu 6 ani. Multe persoane îl folosesc pentru o problemă des întâlnită
Capital.ro
Banii se vor schimba din 2026. Bancnotele naționale vor fi înlocuite cu EURO. S-a luat deja decizia
Playtech.ro
Aparatul pe care românii nu îl mai pot cumpăra de la 1 iulie 2025. Electrocasnicul dorit de mulți a fost interzis de UE
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Cea mai fină ciocolată de casă. Rețeta de care nu te poți sătura
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Cutremur miercuri dimineață în România! Ce magnitudine a avut seismul și în apropiere de ce orașe s-a produs
Cancan.ro
BREAKING! Mihai Leu, dus cu elicopterul la spital. Medicii se luptă să-l stabilizeze
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cel mai mare artist pe care România l-a pierdut. Nu va mai fi altul ca el. S-a dus atât de tânăr...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Măsurile propuse de Ilie Bolojan pentru evitarea unei crize financiare: „Când se cuplează un grad de îndatorare mare, cu dobânzi mari, înseamnă să ne întoarcem în perioada 2008-2010”
MediaFlux
Adevărata cauză a masivei pene de curent din Spania. Este incredibil! Ziua de 28 aprilie va rămâne în istorie
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster