Ziua Antreprenoriatului Feminin, sărbătorită, în premieră, în România

În premieră pentru România, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) a celebrat „Women’s Entrepreneurship Day - WED” în cadrul unui Summit dedicat antreprenoriatului și egalității de gen.
Claudia Simion
20 nov. 2020, 15:30
Ziua Antreprenoriatului Feminin, sărbătorită, în premieră, în România
Ziua Antreprenoriatului Feminin, sărbătorită în România

Cristina CHIRIAC, președintele CONAF a declarat, cu ocazia acestui eveniment: „Salutăm parteneriatul cu WEDO, întrucât avem aceleași valori și principii după care ne ghidăm în activitatea noastră. Egalitatea dintre femei și bărbați, identificarea de soluții la nivel național care să sprijine mediul de afaceri cât și dialogul continuu între toți factorii implicați în dezvoltarea economică reprezintă valori fundamentale pe care le promovăm și noi la nivel național.

Doamnele din CONAF, fie că sunt președinte de sucursale sau membri ai Confederației , activează de ani de zile în mediul de business, contribuie la dezvoltarea economică a zonelor din care provin și implicit a economiei naționale și sunt recunoscute la nivel național pentru implicare, profesionalism și dedicare în tot ceea ce fac.

Politicile noastre contribuie la punerea în aplicare cu succes a obiectivelor de dezvoltare durabilă axate pe educație, piața muncii și investiții în sectoare cheie, generatoare de valoare adăugată. Investițiile în potențialul femeilor se traduc în investiții în întreaga noastră societate. Când femeile au parte de educație antreprenorială, comunitățile și țările prosperă, contribuind la planul global de atenuare și eradicare a sărăciei.”

Ziua Antreprenoriatului Feminin, sărbătorită, în premieră, în România

Studiile arată că pe tot globul, femeile participă la activități economice plătite mai puțin decât bărbații. Decalajul de gen în participarea forței de muncă este de aproximativ 14% în țările cu venituri peste medie din OECD, 26% în țările cu venituri medii și 13% în țara cu venituri sub medie. Atunci când femeile participă, acestea lucrează deseori în slujbe și sectoare cu salarii mai mici și au mai puțin acces la plasele de protecție socială. Acest lucru este înrăutățit de criza COVID-19, care are consecințe economice și sociale disproporționate asupra femeilor din cauza excluziunii financiare, a decalajului digital de gen și a altor inegalități bazate pe gen. În același timp, se estimează că reducerea decalajului de gen în forța de muncă ar adăuga 28 trilioane dolari la PIB-ul global, iar acest lucru ia în considerare doar câștigurile monetare, nu drepturile omului și alte beneficii.

Women’s Entrepreneurship Day este sărbătorită în fiecare an pe data de 19 noiembrie la Națiunile Unite și în 144 de țări și 65 de universități/colegii la nivel internațional. La noi, în acest an, CONAF a inaugurat tradiția de a sărbători femeia antreprenor, motiv pentru care au fost aduse în discuție teme de interes național: educația antreprenorială și importanța introducerii acesteia în școli, flexibilizarea pieței forței de muncă și nevoia de implicare activă a mediului de afaceri în susținerea demersurilor de îmbunătățire a cadrului legislativ.

La eveniment a participat, în calitate de invitat special, Wendy Diamond- fondatoare/CEO Women’s Entrepreneurship Day Organization (WEDO), alături de Cristina Chiriac, președinte CONAF, președinți de sucursale CONAF, reprezentanți de marcă ai mediului de afaceri și oficiali guvernamentali.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Vești bune pentru mai mulți pensionari: veniturile cresc din luna mai. Cetățenii care primesc bani mai mulți
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
Playtech.ro
Când este ridicarea ștergătoarelor infracțiune? Un avocat a explicat situațiile în care se dau amenzi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Circumstanțele discutabile ale vizitei lui JD Vance la Vatican: „A intrat cu forța și a lăsat o lume fără Papă”
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Minuni, întâmplări neobișnuite și legende petrecute în România în perioada Paștelui
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Sold zero la contul bancar. Avertisment pentru românii cu banii pe card: Deplasați-vă la sediul unității bancare!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
MediaFlux
O nouă zi liberă pentru români. Se modifică lista cu sărbătorile legale din Codul Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București