Ziua autonomiei secuieşti a fost sărbătorită, duminică, 31 octombrie. Liderul Partidului Popular Creştin Democrat (KDNP) din Ungaria, aflat la guvernare alături de Fidesz, a precizat că pentru maghiarii din Ungaria este o obligaţie morală să-i ajute pe etnicii maghiari din diaspora din întreaga lume.
Secuii sunt o comunitate istorică ale cărei tradiţii unice îmbogăţesc de secole cultura maghiară, a spus Istvan Simicsko.
„Le susţinem cererea de autonomie, aspiraţiile unei minorităţi mândre de identitatea sa de a se bucura de succes în locurile unde s-au născut”, a continuat politicianul ungar. „Autonomia este un drept în Uniunea Europeană pe care secuii îl merită şi este firesc să îl ceară sau chiar să lupte pentru el”, a adăugat Simicsko, potrivit agenţiei MTI, citate de Agerpres.
La rândul său, liderul grupului LMP, Lorant Keresztes, a notat că asigurarea autonomiei şi drepturilor minorităţilor naţionale indigene reprezintă o valoare europeană importantă „pentru care merită să luptăm împreună”.
Ziua autonomiei secuieşti este marcată în ultima duminică din octombrie printr-o iniţiativă din 2016 a Consiliului naţional secuiesc, menţionează MTI.