Ziua Drapelului a fost sărbătorită în centrul capitalei, în piaţa care de curând a primit şi numele Tricolorului.
Rând pe rând, oficialii prezenţi, printre care şi premierul Victor Ponta, au sărutat în genunchi drapelul, înainte de a fi arborat în faţa Cercului militar.
Zeci de bucureşteni au admirat ceremonia la care au participat militari de la regimentul 30 gardă Mihai Viteazul.
Pe 26 iunie 1848 Guvernul revoluţionar a decretat ca tricolorul să reprezinte steagul naţional al românilor. Din 1998, ziua de 26 iunie a devenit Ziua Drapelului şi este sărbătorită an de an.