Ziua Drapelului, celebrată cu steagul în bernă

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a participat, miercuri dimineaţă, la ceremonia publică dedicată Zilei Drapelului, unde steagul a fost ridicat pe catarg şi apoi arborat în bernă.
Romania TV
25 iun. 2013, 17:20
Ziua Drapelului, celebrată cu steagul în bernă

Guvernul a decis ca ziua de miercuri, 26 iunie 2013, să fie zi de doliu naţional pentru victimele accidentului din Muntenegru.

Hotărârea privind declararea zilei de doliu naţional a fost aprobată marţi, în şedinţă specială a Guvernului.

Conform actului normativ, drapelul va fi arborat în bernă la instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, precum şi la sediile partidelor, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ şi cultură, misiunilor diplomatice, punctele de trecere a frontierei, aeroporturi, porturi, gări şi autogări, pe pavilionul navelor.

Aceeaşi obligaţie revine şi persoanelor fizice dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă.

Posturile naţionale de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură îşi vor adapta programul în mod corespunzător.

Premierul a arătat că regula arborării drapelului naţional în bernă va trebui aplicată chiar dacă miercuri, 26 iunie, era şi Ziua Drapelului, arătând că nu crede că este chiar un moment de sărbătoare.

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Poliția a reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Bărbatul este originar din Egipt
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Dispozitivele care cresc factura la energie electrică. Consumă chiar și atunci când sunt în stand-by
Capital.ro
România a pierdut-o pe regina muzicii lăutărești! Nimeni nu va mai fi ca ea
Playtech.ro
De ce să pui o sticlă cu apă lângă calorifer, iarna. Trucul simplu care te ajută să economisești
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
Coșmarul unei programări pentru un control cardiologic. Piedicile de care s-a lovit un nepot când a vrut să-și ducă bunica la medic
wowbiz.ro
Doliu imensi! Interpretul de muzică populară a murit, cu doar o lună înainte de ziua lui de naștere. Fiica sa a făcut anunțul cutremurător:
Spynews
Cum va arăta nunta lui Kamara și a Gabriellei Nastas. Cântărețul și-a cerut iubita în căsătorie în noaptea de Revelion
Spynews
Cine este nașa fiicei Iustinei Loghin și a lui Cornel Luchian de la Insula iubirii. Ce relație apropiată este între ei: “Plină de iubire”
Evz.ro
Produsele de la Lidl nu vor mai fi la fel. Cum vor reacționa clienții
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
TikTok a fost interzis oficial în SUA! Ce au pățit utilizatorii când au încercat să acceseze platforma
Cancan.ro
ANM a modificat prognoza! Se anunță o lună ianuarie atipică în aceste zone din România
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Decizie pentru cei cu buletine. Se aplică începând cu 7 mai. Documentele clasice NU vor mai fi acceptate
StirileBZI
Se fac angajări MApN în 2025! Cum poţi să ajungi soldat profesionist şi care sunt condiţiile de înscriere
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
După ce poza ei a devenit virală, Maria fost ucisă de ruși la doar 24 de ani. A murit a doua zi după ziua ei de naștere
substantial.ro
Eliberarea Prizonierilor Palestinieni: Tensiune și Speranță în Cisiordania
MediaFlux
PENSIONARE la doar 45 de ani! Reduceri la VÂRSTA de pensionare pentru mai mulți români
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Topul orașelor cu cele mai lungi programe de muncă