ZIUA MUNCII 2014: Cum a confiscat ADOLF HITLER ziua de 1 MAI

ZIUA MUNCII 2014. În 1933, naziştii au organizat o adevărată sărbătoare închinată muncitorilor germani. Hitler era conştient că politicile sale nu pot avea succes atâta vreme cât guvernul nu îşi asigura sprijinul muncitorilor. Regimul nazist i-a obligat pe toţi germanii să ia parte la sărbătorile de 1 MAI, în speranţa că acest lucru va reduce diviziunile dintre muncitori şi burghezi. Sărbătoarea avea menirea de a promova valorile naţional-socialismului. De 1 Mai, postul de radio public difuza cântece în cinstea muncitorilor. În Berlin aveau loc focuri de artificii. Hitler vorbea despre muncitori ca despre nişte patrioţi adevăraţi, care au construit Germania şi au luptat în războaie şi sublinia că aceştia au fost oprimaţi de liberalismul economic.   „Pe 1 maiorganizam o sarbatoare mare. Pe 2 mai preluam sindicatele” – scria Joseph Goebbels in jurnalul sau, in aprilie, 1933. „Sarbatoarea Nationala a Muncii”, daruita de Hitler muncitorilor germani, a devenit preludiul unui pogrom atroce.

In aprilie 1933, toata Germania era ocupata cu pregatiri de ceremonie. Tineri si batrani repetau cantece, oamenii impodobeau casele si strazile de sarbatoare, peste tot fiind impanzita celebra zvastica nazista. Ministrul Propgandei naziste, Joseph Goebbels, datase 1 mai ca „singura sarbatoare autentica a poporului”, noteaza Deutsche Welle .

Nazistii se foloseau de Ziua Internationala a Muncii pentru a-i castiga de partea lor pe muncitorii germani. Aceasta a fost una dintre miscarile cele mai abile ale cancelarului Adolf Hitler. Pana la venirea sa la putere, o mare parte din muncitorii germani ii sustineau pe social-democrati si comunisti, iar simpatizanti ai acestor partide existau inca destul de multi.

ZIUA MUNCII, Sarbatoarea platita

De la mijlocul secolului al 19-lea, miscarea muncitoreasca internationala sarbatoreste 1 mai ca Ziua Muncii. Pana la venirea nazistilor la putere, aceasta zi nu era sarbatoare legala in Germania. Pentru a participa la manifestatii, muncitorii isi luau o zi libera sau renuntau la leafa pe acea zi. Nazistii schimba acest lucru. Pe 7 aprilie, guvernul lui Hitler desemneaza 1 mai „Ziua Nationala a Muncii”, fiind sarbatoare legala.

Pe 1 mai 1933, Partidul Nazist organizeaza un spectacol grandios. In toata tara au loc mari manifestatii, conduse din umbra de Sturmabteilung (SA), organizatie paramilitara nazista care a jucat un rol esential in ridicarea la putere a lui Hitler in anii 1920, supranumiti „Camasile brune”, SS (Schutzstaffel, bratul inarmat al Partidului National Socialist), Hitlerjugend (Tineretul hitlerist).

Organizatorii, in mod firesc, nu isi fac griji in privinta invinuirilor, conform carora, cu cateva zile inainte, membri SA au terorizat anumiti lideri ai muncitorilor. Cea mai mare manifestatie are loc la Berlin, unde chiar Hitler tine un discurs. Acesta este preluat in direct de toate statiile germane de radio, ajungand pana in cele mai indepartate colturi ale Germaniei.

Sute de mii de berlinezi participa la grandiosul eveniment, colorat cu parada aviatica, parada militara, muzica si focuri de artificii. Joseph Goebbels radia de fericire. „Incredibil eveniment, ca marime si participare.”, scria el in jurnalul sau.

ZIUA MUNCII: Planul din spatele „darurilor”

Nimeni nu banuia ca, in spatele manifestatiilor de 1 Mai, Hitler cocea un plan diabolic. Gobbels scria in jurnalul sau: „Pe 1 mai va avea loc o manifestatie grandioasa. Pe 2 mai vom prelua sindicatele”. Sindicatele libere muncitoresti stateau ca o barna in ochii nazistilor. Acestia isi doreau sa aiba un control total asupra acestora, deoarece se temeau ca, prin intermediul unor greve generale, sindicatele puteau impiedica instalarea dictaturii.

Un astfel de pericol, nu exista in mod normal. Federatia Sindicatelor Germane, care unea toate sindicatele libere din tara, isi anuntase inca din februarie, 1933, neutralitatea politica, intr-o vreme in care trupele SA vanau comunisti ai alti opozanti ai regimului.

Federatia sindicala si-a tinut cuvantul, participand la manifestatiile de 1 Mai. „In aceasta zi, muncitorul german trebuie, in mod clar, sa demonstreze ca este membru deplin al comunitatii nationale germane”, spunea conducerea federala a sindicatelor. „O zi, doua de zgomot, si dupa aceea vor fi in mainile noastre”, nota Goebbels in jurnal, sigur pe succesul sau.

Pe 2 mai incepe pogromul. Trupele SA intra cu forta in birourile sindicatelor, ocupa bancile muncitoresti si redactiile ziarelor sindicale. Aproape nimeni nu manifesta niciun fel de opozitie. Nazistii ii trimit in inchisoare si in lagare de munca pe liderii sindicali. Banii si conturile sindicatelor sunt confiscate. Muncitorii germani accepta fara cracnire si fara opozitie teroarea ce se napustise asupra liderilor lor. „Totul merge ca uns, numai lapte si miere”, scria Goebbels in al sau jurnal.

Frontul Muncitoresc German

Nazistii aduc in locul sindicatelor libere propriile structuri organizatorice. Pe 10 mai, 1933, ei infiinteaza Frontul Muncitoresc German care, de acum, incolo reprezenta interesele tutoror muncitorilor germani. Telul acestuia era sa controleze toata muncitorimea germana si sa ii insufle spiritul nazist. Patronii erau, de asemenea, invitati sa intre in Frontul Muncitoresc.

Inscrierea era „voluntara, dar de dorit”. In 1942, Frontul Muncitoresc avea 25 milioane membri, fiind ce mai mare organizatie din Al Treilea Reich. Urmatoarea 1 Mai, din 1934, nu mai este mentionata ca zi internationala a muncii, ci numai ca sarbatoare a poporului german. In definitiv, cuvantul „munca” dispare tacit din toate manifestele acestei zi.

Hitler isi atinsese telul. Din 2 mai, 1933, sindicatele libere nu mai existau. Mai fusese destrucurata inca o organizatie ce se putea dovedi periciuloasa pentru nazisti, in eforturile lor de a domina total Germania.

ZIUA MUNCII 2014: Şi comuniştii au confiscat 1 Mai

În România, de pildă, după venirea comuniştilor la putere, muncitori, tarani, intelectuali, elevi erau dusi in grupuri mari la reptitiile pentru manifestatie. Acolo se invătau si lozicicile de viata buna si recunstita care trebuia strigate în fata conducatorilor iubiti, aflati in tribuna oficiala.

De fapt, ceea ce se arata la tv ca fiind explozie de bucurie spontana, era pregatit, regizat, cu mult timp in urma. A doua jumatate a lunii aprilie era de sacrificiu. In fabrici si in scoli inceta orice activitate si zilnic muncitorii si elevii faceau repetitie pentru defilare, pentru ca totul sa iasa perfect.  Cui folosea si daca folosea tot acel spectacol hidos, toata acea regie ridicola in care poporul scos in strada trebuia sa-si arate multumirea si recunostinta fata de conducatorul iubit pentru viata buna si realizarile marete, e greu de spus. Oricum, oamenilor li se dadea o ocupatie ca sa nu aiba timp liber sa gandeasca si sa le vina vreo idee ostila partidului ori conducerii de atunci. 

ZIUA MUNCII 2014. Dupa demonstratia care, de obicei, se termina in jurul orei 12, grupuri de oameni, colegi, mai ales, mergeau in parc la o bere si un mic. In functie de cat aveau in buzunar, oamenii isi puteau lungi iesirea si pana seara. Ziua urmatoare era libera asa ca exista timp de odihna. Unul dintre marile avantaje ale acestei sarbatori era, si ma refer aici, mai ales, la perioada anilor ’80, ani grei, de austeritate, ca autoritatile erau mai darnice si astfel magazinele erau mai bine aprovizionate pentru ca omul sa simta sarbatoarea si in casa, in familie.