Data de 1 decembrie a fost adoptată ca ziua naţională a României şi sărbătoare publică în România.
Pe 1 decembrie 1918 a fost convocată, la Alba Iulia, Adunarea Naţională a Românilor, unde a fost votată în unanimitate unirea necondiţionată a Transilvaniei cu România. Hotărârea a fost posibilă după ce la data de 27 martie 1918, respectiv 28 noiembrie 1918, organele reprezentative ale Basarabiei şi Bucovinei au votat unirea.
Astfel, pe 1 decembrie 1918 se decide unirea Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului cu România, însă cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratic, cu egalitate între naţionalităţi şi religii, notează Mediafax.
„Adunarea Naţională a poporului român din Transilvania, Banat şi părţile ungurene a primit rezoluţiunea prezentată prin Vasile Goldiş în întregimea ei şi astfel unirea acestei provincii româneşti cu ţara mamă este pentru toate veacurile decisă”, a afirmat Gheorghe Pop de Băseşti, preşedintele Marii Adunări.
Aşa cum s-a întâmplat la Cernăuţi, la Alba Iulia a avut loc pe 28 noiembrie 1918 o adunare a tuturor românilor din Austro-Ungaria. Astfel, a fost constituit Marele Consiliu Naţional Român, care este format din 200 de membri aleşi şi încă 50 cooptaţi.
O zi mai târziu, Consiliul a numit un guvern provizoriu, numit Consiliul Dirigent al Transilvaniei, condus de Iuliu Maniu.
Guvernul României a ratificat pe 11 decembrie Marea Unire, iar declaraţia de la Alba Iulia este înmânată Regelui Ferdinand. Decretul de sancţionare a unirii, inclusiv cu Barasabia şi Bucovina, este promulgat în aceeaşi zi.
Un an mai târziu, pe 29 decembrie 1919, Parlamentul României votează legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului, Banatului, Bucovinei şi Basarabiei cu România.
Unirea Bucovinei cu România a fost recunoscută internaţional la 10 septembrie 1919, după semnarea Tratatului de la Saint Germain dintre Puterile Aliate şi Austria. În schimb, recunoaşterea internaţională a unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România a fost realizată prin Tratatul de pace de la Trianon, încheiat la 4 iunie 1920, de Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria.
Mai apoi, pe 28 octombrie 1920 a fost semnat Tratatul de la Paris între România şi Puterile Aliate – Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia – în vederea cunoaşterii unirii României cu Barasabia. Acesta nu a intrat în vigoare pentru că Japonia nu l-a ratificat. De asemenea, Uniunea Sovietică nu a recunoscut această unire.
Anterior, în perioada 1866 – 1947, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită pe 10 mai, apoi, între anii 1948 şi 1989, pe 23 august.
10 mai 1866 este data la care prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul în faţa adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. Astfel, data a fost desemnată Ziua Naţională, fiind sărbătorită până în 1947.
Camera Deputaţilor a decis în 2015 ca 10 mai să fie sărbătoare naţională. Este ziua care marchează trei momente istorice – începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.
După abdicarea forţată a Regelui Mihai pe 30 decembriei 1947, Camera Deputaţilor a votat legea prin care a fost proclamată Republic a Populară România. 23 august a devenit zi de sărbătoare de stat, fiind ziua insurecţiei armate antifasciste şi începutul revoluţiei populare în România. Data făcea referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste şi arestarea Guvernului condus de Ion Antonescu în 1944.