FSLI anunţă că nu sunt întrunite condiţiile pentru declanşarea grevei generale în Educaţie VIDEO

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) anunţă că nu sunt întrunite condiţiile pentru declanşarea grevei generale, spunând însă că aceasta nu înseamnă că salariaţii din învăţământ sunt mulţumiţi de Legea salarizării. "Nemulţumirea este profundă", spune conducerea FSLI, precizând că protestele pot fi reluate după începerea anului şcolar 2017-2018.
Filip Stan
12 iun. 2017, 06:32
FSLI anunţă că nu sunt întrunite condiţiile pentru declanşarea grevei generale în Educaţie VIDEO

Conform hotărârii Colegiului Naţional al Liderilor F.S.L.I. din 31 mai, în perioada 06 – 09 iunie 2017 membrii de sindicat ai organizaţiilor sindicale afiliate la federaţia noastră au fost consultaţi, prin referendum, pentru a-şi exprima opţiunea cu privire la declanşarea grevei generale începând cu 12 iunie.

Potrivit FSLI, în urma centralizării datelor primite de la sindicatele afiliate, reiese că 45,67 % din totalul membrilor de sindicat F.S.L.I. au spus „DA” pentru grevă generală, începând cu 12 iunie, un număr de 27 de sindicate afiliate având între 50% şi 86% opţiune pentru această formă de protest.

În această situaţie, nu sunt întrunite condiţiile legale de a declanşa greva generală la nivelul tuturor sindicatelor afiliate la FSLI, spune sursa citată.

Conducerea FSLI spune, însă, că faptul că nu sunt întrunite condiţiile de declanşare a grevei generale nu înseamnă că salariaţii din învăţământ sunt mulţumiţi de Legea salarizării.

„Nemulţumirea lor este profundă! Încă o dată se demonstrează că, în ciuda faptului că sunt umiliţi, dascălii pun pe primul plan interesul elevilor şi nu doresc ca şi aceştia să fie afectaţi. Este clar că guvernanţilor nu le pasă de personalul din învăţământ, însă aceştia trebuie să ia în calcul faptul că protestele pot fi reluate după începerea anului şcolar 2017-2018 şi sperăm că ni se vor alătura atât elevii, cât şi părinţii acestora”, adaugă reprezentanţii FSLI.

Citeşte şi Profesorii vor intra luni în GREVĂ. Cadrele didactice, nemulţumite de Legea salarizării

 

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Secretul gospodinelor din Moldova pentru ouă de Paște frumos colorate. Ai nevoie doar de aceste plante banale
Capital.ro
Adeverință pentru români din 17 aprilie. Se prezintă neapărat la bancă. Nu mai încasează niciun ban dacă nu o obțin
Playtech.ro
Lidl, noul Mega Image? Retailerul nemţesc ajunge mai aproape de români, unde vor fi amplasate noile magazine
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Gogoșile de post, un deliciu. Secretele care le dau viață
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Tudor Duma, dealerul lui Vlad Pascu, a fost reținut după moartea prietenului său Rareș. Ce acuzații îi sunt aduse
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cauza morții unuia dintre medicii rezidenți decedați din Iași. Ce s-a descoperit la autopsia lui Emanuel Mirel Luca
MediaFlux
EXCLUSIV PAPARAZZI Gigi Becali și-a lăsat barbă și acum călugării îl urmează peste tot! Recent i-a dus pe toți la stână în Rolls-Royce: Hai la oi VIDEO și FOTO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți